Priviri aruncate in viitor – cum se manifesta precognitia?

23 iulie 2013 by: Anca

wiredPrecogniţia se prezintă sub mai multe forme de manifestare; cele mai tulburătoare sunt halucinaţiile, cu viziuni nete, colorate şi situate în timp şi spaţiu.

Premoniţia este precogniţia care se prezintă cu un caracter de avertisment, astfel încât este posibil evitarea faptului preanunţat; se poate manifesta sub formă de vis (chiar şi simbolic), viziune, senzaţie sau chiar de “semn tipic” (de exemplu, orologiul care se opreşte inexplicabil când urmează să moară cineva în familie, cazuistica spontană raportând multe evenimente de acest gen).

Fenomenul de déjà-vu caracterizează impresia pe care toţi o trăim cel puţin o dată în viaţă, de a fi văzut deja ambianţa, obiectul sau scena, percepute totuşi pentru prima oară. O interpretare psihologică ar putea fi aceasta : persoana nu-şi aminteşte întreaga scenă sau ambianţă, ci numai un detaliu, în momentul percepţiei, totuşi asociază la întreg, având impresia înşelătoare de a fi văzut-o deja, şi deci de a-şi aminti totul împreună. O interpretare sugestivă este aceea care face legătura dintre déjà-vu şi vis : se considera că în vis se-ntâmplă fenomene de precogniţie, din care de obicei, nu păstrăm nimic în memorie. Déjà-vu-ul n-ar fi nimic altceva decât un vis precognitiv, adică în vis vedem cu ajutoarul precogniţiei o situaţie sau o scenă cu care vom fi ulterior şi confruntaţi; odată treziţi, aşa cum se întâmplă aproape mereu, uităm visul. Când ne găsim confruntaţi într-adevăr cu acea situaţie sau scenă, avem vaga senzaţie c-am mai văzut-o deja, deşi în realitate, noi doar am visat-o. Această ultimă interpretare este cea care se aplică cel mai bine complexităţii fenomenului în cauză.

Profeţia este vestirea în numele altcuiva (divinitate), iar profetul este cel care primeşte şi transmite această vestire. Au existat profeţi în toate timpurile şi mereu a fost vorba de personaje de tip mistic, care anunţau poporului lor voinţa divină. Profeţia era deci legată în mod intim de sacru, de misterios, de inspiraţia care vine din înalt. De fapt, găsim exemple de profeţie în Biblie (Moise), în religia islamică, în Grecia, la Roma şi, practic, în toate religiile, mai ales în faza în care acestea trebuie să se stabilizeze, să se aşeze. Chiar si Apocalipsa după Ioan este o carte profetică; în Evul Mediu se înregistrează o puternică înflorire a profeţiilor creştine (cele ale lui Gioachimo da Fiore, ale Sf. Malachia), alături de alte profeţii de o inspiraţie şi un conţinut mai “laice”.

Profeţiile cele mai faimoase sunt cele ale lui Nostradamus pe care prezicătorul le consideră că ar deriva nu atât din inspiraţia divină, cât din puteri deosebite realizate prin anumite tehnici. În vremuri mai recente avem profeţiile Fatimei ( apariţii repetate ale Madonei ce au anunţat “faimosul miracol al soarelui” ce s-a-ntâmplat în prezenţa a mii de martori : soarele s-a învârtit cu o viteză uimitoare, părând a se prăbuşi pe pământ, apoi s-a reîntors în poziţie reală ) ori cel foarte recent caz de la Medjugorje (Iugoslavia) unde, din 1981, apariţiile Fecioarei în faţa unor copii sunt zilnice; ambele profeţii se referă la întreaga umanitate, căreia i se adresează avertismentul de a se schimba, altfel nu vor mai fi evitabile marele dezastre.

Astăzi, cercetarea modernă parapsihologică conferă termenul de profeţie precogniţiilor îndepărtate în timp şi de un larg interes social; în schimb, se vorbeşte pur şi simplu de precogniţie, când se referă la fapte mai apropiate, la experienţe personale şi fapte individuale.

Sursa: Alexa Georgeta
Sursa foto: wired.com

Filed under: Bizar
Etichete:, , ,

Comments are closed.